Program Tomate

   COMUNICAT

   În data de 01 Februarie 2017 a intrat în vigoare HOTĂRÂRE nr. 39 din 27 ianuarie 2017, pentru aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate", beneficiarilor, condiţiilor de eligibilitate, modului de acordare a ajutorului de minimis, valorii anuale totale a acestuia, precum şi a modalităţilor de verificare şi control, care are drept scop susținerea  dezvoltării sectorului legumicol- tomate, prin acordarea unui ajutor de minimis în cuantum de 3000 euro pentru fiecare beneficiar  care deține 1000 m.p. de spații protejate ( sere și solarii), cultivate  cu tomate, marcată la loc vizibil cu o placă indicator inscripționată “ Program susținere tomate, 2017 “  și să menționeze numărul cererii depuse pentru obținerea finanțării, care obține o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și   care valorifică o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată, în perioadele ianuarie-mai inclusiv și /sau noiembrie-20 decembrie, inclusiv.

    În județul Gorj, până la data de 24.05.2017, s-au înscris în cadrul programului guvernamental "Tomate 2017", instituit prin  HOTĂRÂRE nr. 39 din 27 ianuarie 2017, un număr de 39 de fermieri gorjeni care dețin cel puțin 1000 m.p. – solarii, din localitățile Târgu-Jiu, Târgu- Cărbunești, Turceni, Motru, Dănești, Stănești, Aninoasa, Drăguțești, Bengești-Ciocadia, Bălești, Căpreni, Bumbești-Pițic, Mușetești, Mătăsari,  Crasna, Crușeț  și  Peștișani.

   Din cei 39 de solicitanți, 12 au plantat în solarii, verificându-se în teren de către reprezentantul DAJ Gorj îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, întocmindu-se în acest sens fișa de identificare a culturii ( anexa 4A), iar la 5 dintre producătorii agricoli s-a întocmit fișa de verificare a începutului rodirii ( anexa 4B), urmând ca aceștia să valorifice tomatele cultivate  până la sfârșitul lunii  mai  2017.

 

Cerere de inscriere in program si Declaratie . Descarca ...